NoGravity Club  organizează cu sprijinul Centrului Sportiv Educativ Berceni, Școala de Vară Premium NoGravity!

De-a lungul vacanței de vară, în numai 5 zile vom descoperi auto-apărarea și tehnicile elementare de cățărat, ne vom iniția și perfecționa în înot și vom avea o introducere detaliată în paleontologie.

Printre atelierele punctuale derulate în cadrul aceleiași școli de vară se vor număra subiecte ca educație montană, mecatronică prin intermediul pieselor de Lego Technic, obținerea uleiurilor naturale din plante prin tehnica presării la rece, fabricarea săpunului și inițiere în ceremonia japoneză a ceaiului.

Vârsta agreată a participanților este 7-14 ani. Tariful de participare este 750 lei / copil (servicii de catering incluse). Numărul minim de participanți este de 6, iar cel maxim este de 12 copii. Programul NU este recomandat copiilor cu nevoi speciale de învățare.

De luni până vineri, programul zilnic al școlii de vară NoGravity arată în felul următor:

  • 08:30 și 09:00 cei mici sunt așteptați la NoGravity Club;
  • 09:00 – 09:30 recapitularea zilei precedente și prezentarea programului detaliat pe ziua în curs;
  • 09:30 – 10:30 prin joacă, însușirea principiilor de luptă și auto-apărare, în picioare și la sol și antrenamente tehnice pentru dezvoltare fizică, în sala de arte marțiale TAS Martial Arts and Fitness, situată vis-a-vis de NoGravity Club;
  • 10:45 – 11:00 pauză;
  • 11:00 – 12:00 funcție de nivelul fiecăruia, curs intensiv de inițiere și perfecționare în înot la Aqua Life Swim, cel mai nou bazin de înot din Berceni situat vis-a-vis de NoGravity Club;
  • 12:15 – 12:45 servirea prânzului (serviciul de catering este inclus în prețul pachetului);
  • 12:45 – 13:30 pauză;
  • 13:30 – 14:30 atelier punctual, în fiecare zi fiind abordată un subiect diferit;
  • 14:30 – 15:00 pauză;
  • 15:00– 16:15 curs intensiv de introducere în paleontologie;
  • 16:15 – 16:30 pauză;
  • 16:30 – 17:00 servirea unei gustări (serviciul de catering este inclus în prețul pachetului);
  • 17:00 – 18:00 program liber în sala de aventură și escaladă NoGravity;
  • 17:00 – 18:00 preluarea celor mici de părinți.

ATENȚIE: pentru a rupe rutina și a oferi timp de refacere fizic participanților la școala de vară premium NoGravity miercuri, 26 iulie, vom pleca într-o mini excursie la Muzeul Național de Geologie pentru a învăța despre rocile în care se formează fosilele și nu numai.

Partenerii acestui proiect sunt membrii Centrului Sportiv Educativ Berceni: Aqua Life Swim și TAS Martial Arts and Fitness și Chado Uransenke Tankokai România.

Programul cursului de introducere în paleontologie din cadrul școlii de vară NoGravity este următorul:

Luni: Istoria timpului geologic. Aflăm împreună cum s-a format Pământul, când au apărut primele forme de viață și cum au evoluat acestea de-a lungul timpului geologic. De asemenea, aflăm cum s-au deplasat plăcile continentale în trecutul geologic și identificăm tipurile principale de roci.

Marți: Cum se formează o fosilă? Hai să descoperim cum poate ajunge un organism viu o fosilă și care sunt metodele de fosilizare. Tot aici, aflăm care sunt cele mai vechi fosile și identificăm „fosile vii”.

Miercuri: Vizită la Muzeul de Național de Geologie.

Joi: Dinozaurii – de la reptile la păsări. Vom învăța despre primii dinozauri și diversificarea lor, modul de viață al acestora, cum au dispărut și cine le-a luat locul. De asemenea, facem cunoștință și cu dinozaurii din România și aflăm care sunt cele mai înfiorătoare creaturi ale acelei perioade geologice.

Vineri: Mamuții și epoca de gheață. Vom afla când și unde au apărut primele rude ale elefanților de azi, cum au trăit și de ce au dispărut. De asemenea, aflăm care sunt animalele care au trăit în același timp cu mamuții în Epoca de Gheață și învățăm să recunoaștem animalele în funcție de caracteristicile dinților.

Ateliere punctuale, desfășurate în intervalul orar 13:30 – 14:30, sunt:

  • Educație Montană;
  • Obținerea Uleiurilor din Plante;
  • Mecatronică;
  • Fabricarea Săpunului;
  • Ceremonia Japoneză a Ceaiului.

La finalul programului fiecare copil va primi o evaluare care va conține opiniile instructorilor arte marțiale, de înot și paleontologie vis-a-vis de evoluția fiecăruia în școala noastră de vară premium.

Pentru mai multe informații și înscrieri vă rugăm să ne sunați la numărul 0720 328 888 sau ne scrieți la adresa de email: contact@nogravity.ro