NoGravity Club le propune celor mici o drumeție montană pe ruta Gara de Nord – Gara Predeal – Vechea Cabană Cioplea – Poiana Stânii Pietricica prin poteca spre Cabana Susai – Cabana Piatra Mare.

Pe parcursul acesteia vom străbate Valea Prahovei cu trenul și vom cunoaște geologia, flora și fauna Masivului Piatra Mare.

Seara o vom petrece la Cabana Piatra Mare situată la 1628 metri înălțime, sub vârful cu același nume. Înainte de a adormi, ne vom cunoaște mai bine în jurul focului de tabără, vom privi în cerul înstelat, descoperind constelațiile și vom admira de sus orașul Brașov noaptea.

După o odihnă binemeritată, a doua zi vom merge printre pajiști de rododentron către Vârful Piatra Mare situat la 1844 metri altitudine. Drumul întors către Predeal ne va purta prin păduri puțin călcate de turiști.

Detalii

  • Plecare din București din Gara de Nord cu IR 1631 la ora 07:00, sosire în Gara Predeal la ora 08:58;
  • Urcuș cu pauze în care ne vom juca și învăța despre floră și faună. Durata până la Cabana Piatra Mare circa 7-8 ore;
  • Cină inclusă la cabană, cu două feluri de mâncare;
  • Foc de tabără în jurul căruia ne vom cunoaște mai bine, povești, atelier de astronomie;
  • Cazare la cabană;
  • Mic dejun inclus la cabană;
  • Sandwich la pachet de la cabană pentru coborâre;
  • Atingerea Vârfului Piatra Mare 1844 metri altitudine;
  • Coborâre de circa 6-7 ore către Predeal presărată cu pauze educative;
  • Mâncare la pachet inclusă de la vechea cabană Cioplea;
  • Plecare din Gara Predeal cu IR 1635 la ora 17:59, sosire în București la ora 20:03.

Participanți

  • Numărul de participanți este de minim 7 copii, maxim 10 copii;
  • Vârsta agreată a participanților este de 7-10 ani.

Echipamentul necesar în excursie

  • Bocanci ușori (3 anotimpuri) de tură;
  • Pantaloni sport lungi și ușori;
  • 1 tricou mâneca scurtă;
  • 2 perechi de ciorapi;
  • Lenjerie intimă de schimb;
  • Haine de dormit în cabană, ideal care pot fi folosite și a doua zi la coborâre;
  • Polar / fleece;
  • Pelerină de ploaie;
  • Căciulă;
  • Lanternă;
  • Prosop de mici dimensiuni;
  • Pachet de mâncare pentru urcarea din prima zi (2-3 sandwich-uri);
  • 1,5 litri de apă.

Tariful de participare

Tariful de participare este de 450 lei / copil (servicii de ghid și educative, transport cu trenul dus-întors, masă și cazare la cabană incluse). Toți participanții la excursiile anterioare NoGravity Club beneficiază de o reducere de 10% la taxa de participare.

Taxa de participare de plătește în avans integral, online cu cardul.

OBSERVAȚII FINALE:

  • Este foarte important ca rucsacul să fie ușor și fără echipament inutil!
  • În caz de condiții meteo nefavorabile ne rezervăm dreptul să anulăm sau să reprogramăm excursia.
  • În caz de anulare toți participanții își vor recupera integral taxa de participare. În cazul reprogramării excursiei, participanții vor putea alege între recuperarea integrală a banilor sau păstrarea locului în excursie la noua dată aleasă de NoGravity Club.

NoGravity Club pulsează și îi invită pe cei mici și cei mari la 2 zile de escaladă pe stâncă și o noapte de neuitat petrecută la cort în mijlocul naturii.

Locația: faleza „La carieră” situată între Sinaia și Poiana Țapului

Participanți: vârsta recomandată a celor mici este între 8 și 12 ani. Sunt recomandate de asemenea experiențe anterioare în zona de drumeție / camping.

Transportul:

  • Plecare din Gara de Nord la ora 07:00 cu accelerat (Inter Regio) IR 1631, sosire în Sinaia la ora 08:32;
  • Plecare din Sinaia la ora 18:25 cu accelerat (Inter Regio) IR 1635, sosire în Gara de Nord la ora 20:03.

Aspecte logistice:

  • Cina din prima zi și micul dejun de a doua zi vor fi asigurate de NoGravity Club. În pregătirea meselor din tabăra de corturi vor fi încurajați să se implice și micii cățărători;
  • Prânzul de a doua zi va zi va fi servit la restaurant și este inclus în taxa de participare în excursie;
  • NoGravity Club asigură echipament de escaladă și corturi, precum și transportul acestora în tabără, pentru toți participanții;
  • NoGravity Club NU asigură echipamentul individual de camping (izopren, sac de dormit, lanterne, etc).

Echipamentul individual necesar în excursie este:

  • Izopren;
  • Sac de dormit;
  • Lanternă frontală;
  • Îmbrăcăminte: 2 tricouri cu mânecă scurtă, 2 perechi de pantaloni lungi, 2 perechi de ciorapi, lenjerie intimă de schimb, polar / fleece, căciulă, geacă subțire;
  • 1 pereche de încălțări de drumeție;
  • Periuță și pastă de dinți;
  • Mâncare la pachet pentru prima parte a primei zile (câteva sandwich-uri);
  • Papuci de escaladă sau teniși cu talpă subțire pentru parcurgerea traseelor.

NoGravity Club oferă consultanță la alegerea echipamentului necesar în excursie.

Taxa de participare este de 450 lei. În acest tarif sunt incluse transportul, masa, utilizarea echipamentului de camping și escaladă, precum și transportul acestora la locație.

Pentru mai multe informații sau înscrieri vă rugăm să sunați la telefonul 031 100 8888 sau să ne trimiteți un email la adresa contact@nogravity.ro.